Teroristul Omar Hayssam cere statului să-i șteargă datoriile de 20 de milioane de euro și să-i dea drumul din penitenciar. Sirianul are de executat 24 de ani de închisoare

Teroristul Omar Hayssam cere statului să-i șteargă datoriile de 20 de milioane de euro și să-i dea drumul din penitenciar. Sirianul are de executat 24 de ani de închisoare
Hayssam Omar are de executat 24 de ani de detenție/Sursa/Mediafax Foto
Publicat: 14/09/2021, 18:03
Actualizat: 15/09/2021, 02:30

Teroristul Omar Hayssam a cerut, în instanță, ca statul român să-l scutească de datoriile uriașe pe care le are, pentru a putea să fie eliberat condiționat. Pe lângă organizarea răpirii jurnaliștilor români în Irak, sirianul a fost condamnat și pentru infracțiuni economice care au produs un prejudiciu de peste 20 de milioane de euro. Înainte de anul 2005, când a fost arestat pentru terorism, Omar era considerat unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România.

La începutul anilor 2000, Omar Hayssam ajunsese să fie unul dintre cei mai influenți afaceriști din țară. Acesta apărea în fotografii lângă președintele Ion Iliescu, dar și alături de alte personaje importante ale politicii românești, cu care obișnuia să participe la evenimente private.

Sirianul, care obținuse inclusiv cetățenia română, începuse să facă afaceri inclusiv în zona Buzăului, la Nehoiu, unde pusese mâna pe un domeniu vast, unde își construise o vilă cât un palat.

Într-un interviu acordat unui post de televizune, acesta spunea atunci că România este o țară plină de frumuseți și este nevoie de „un prinț care să să le stăpânească”, făcând, în acest sens, referire la el însuși.

Arestat după criza ostaticilor, Omar Hayssama reușit să fugă după ce a fost eliberat pe caz de boală, fiind prins și predat autorităților române abia în 2013.

Afacerile sirianului s-au destrămat ca un ghem de lână, după ce a fost acuzat de delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani, prin intermediul grupului de firme „Manhattan”, controlat de el.

Anchetatorii au stabilit că prejudiciul produs se ridică la 78,4 milioane de lei pentru infractiunea de delapidare, 4.171.261,86 de dolari, respectiv 2.295.698 de lei pentru evaziune fiscala și 17,3 milioane de lei pentru de spălare de bani. Prejudiciul total a fost stabilit la aproximativ 20 de milioane de euro, sumă la care se adaugă plata unor despăgubiri în valoare de câte două milioane de dolari și 30.000 de euro pentru fiecare dintre cei trei jurnaliști răpiți.

Soția lui Omar, executată silit de ANAF

Acesta a fost condamnat la 20 de ani pentru terorism, iar ulterior a primit o nouă pedeapsă, pentru infracținui de natură economică. Cele două sentințe s-au contopit, urmând ca, în final, sirianul să execute o pedeapsă de 24 de ani de detenție.

Din pușcărie, deținutul sirian a deschis mai multe procese, atât pentru schimbarea regimului de detenție, cât și împotriva executărilor silite inițate de statul care încearcă să recupereze pagubele produse de teroristul născut în Siria, la Mrej elDur.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, în această vară, deținutul a făcut, la Judecătoria Sectorului 2, o cerere de ajutor public judiciar prin care a solicitat magistraților să-l scutească de datorii, condiție obligatorie pentru a putea fi eliberat pe cauțiune. Conform legii, liberarea înainte de termen nu se poate face decât deținutul achită prejudiciul creat prin comiterea faptelor pentru care a fost condamnat.

În situația de față, Hayssam Omar a solicitat să fie scutit de aceste datorii, în condițiile în care este vorba despre o sumă pe care nu o are. Instanța a respins, însă, cererea condamnatului, după ce a considerat-o inadmisibilă.

„Respinge cererea de acordare a ajutorului public sub forma scutirii de la plata cauţiunii ca inadmisibilă. Cu drept de a formula cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la comunicare. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 22.07.2021”, au decis magistrații Judecătoriei Sectorului 2.

În timp ce teroristul sirian vrea să scape din Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni, autoritățile încearcă, fără succes, să-i vândă, pentru suma de 50.000 de euro, palatul de la Nehoiu.

Nu doar Omar Hayssam se judecă pentru rezolvarea problemelor generate de datorii, ci și soția sa, Adela. La rândul ei, femeia a deschis un proces  împotriva ANAF, tot la Judecătoria Sectorului 2, unde se află domiciliul familiei Omar. Femeia a contestat o decizie de executare silită a apartamentului pe care îl deține în cartierul Colentina, însă magistrații au respins cererea soției lui Hayssam ca neîntemeiată.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
„Babs” se descurcă și fără Dorian Popa. Bruneta își promovează hainele în capitala luxului
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
×